Merengue

Merengue este un dans originar din folclorul dominican care se danseaza pe 2 timpi. A aparut undeva in secolul optsprezece si este cel mai simplu dans dintre cele mentionate, acesta fiind dansat atat in pozitie inchisa cat si in pozitie deschisa folosind diferite tipuri de intoarceri si prize la maini

Si în ceea ce priveste originea Merengue-ului parerile sunt împartite.
Potrivit lui lui Jean Fouchard, "Merengue" a evoluat din fuziunea muzicii sclavilor, cum ar fi Chica si Calenda, cu Contradanse-ul.
Flérida de Nolasco îi atribuie paternitatea primelor compozitii de Merengue "Ay, Coco!", "El sancocho", "El que no tiene dos pesos no baila" si "Huye Marcos Rojas que te coje la pelota" colonelului Juan Alfonseca Baptiste (1810-1875).
Rafael Vidal sustine ca aparitia acestui gen muzical reprezinta expresia spontana a bucuriei provocate de victoria împotriva haitienilor în batalia de la Talanquera din 1844.
Conform altei variante, Merengue ar fi aparut cu ocazia unei petreceri date în onoarea unui oaspete de rang înalt invalid de un picior. Când acesta a început sa danseze toti invitatii au remarcat felul special în care se misca din cauza handicapului sau si, în semn de respect, toata lumea s-a simtit obligata sa-l imite. Si astfel s-ar fi nascut Merengue-ul.
Cea de-a patra varianta sustine ca origine a Merengue-ului traditiile africane Taino, care mai târziu s-au amestecat cu elemente coloniale spaniole si africane. Nu se stie însa daca dansul a venit direct din Africa sau a trecut si prin Cuba.
Unii sugereaza chiar o legatura cu piratii din "La Tortuga", deoarece multi dintre acestia (prin natura profesiei) suferisera amputari ale membrelor inferioare si purtau proteze de lemn. Acest lucru îsi punea amprenta asupra manierei de locomotie si implicit asupra dansului lor.
Altii sustin ca dansul a aparut datorita sclavilor care, legati cu lanturi de picioare la comun, erau fortati sa-si târasca piciorul încatusat sincronizându-se pe bataia tobelor când recoltau trestia de zahar.
De asemenea, este posibil ca numele sa fi fost împrumutat de la prajitura haitiana facuta din albus de ou si zahar, numita Meringue.
Jean Fouchard sustine ca numele de Merengue a derivat din Mouringue, muzica populatiei Bantu din Madagascar numita "Bara".
Conform lui Fradique Lizardo, în perioada 1838-1849 a aparut, în Caraibe iar apoi si în Santo Domingo (Puerto Rico), un nou dans: URPA sau "UPA Habanera" (UPA din Havana) ce includea o parte numita " Merengue".
Primul articol despre Merengue a aparut în publicatia Oasis în 1854 si a fost semnat de Eugene Perdomo.
Din 1930 Merengue este recunoscut ca dansul national al Republicii Dominicane.
Desi din punct de vedere muzical este legat de Cuba, dansul provine din insula Hispaniola – o parte din aceasta fiind numita azi Haiti, iar cealalta Republica Dominicana. Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, acest gen de muzica poarta numele de „Merengue�� în Republica Dominicana,� „Mereng�� în creola si „Meringue�� în franceza.
Sigur este însa ca Merengue s-a nascut în regiunea Cibao în jurul anului 1850. În aceasta regiune popularitatea Merengue-ului era atât de mare încât în zilele noastre este denumita "The craddle of merengue" (leganul Merengue-lui).

� � � � � � � � � � � La începutul secolului XX, câtiva muzicieni educati - Juan F. García, Juan Espínola si Julio Alberto Hernandez - au organizat o mare campanie pentru a introduce acest dans în saloanele de dans. Succesul lor nu a fost însa imediat, deoarece înalta societate refuza sa-l accepte invocând în� principal caracterul vulgar al versurilor.
Protipendada a început sa accepte Merengue-ul abia când o familie de aristocrati din Santiago i-a cerut lui Luis Alberti sa scrie un cântec pentru petrecerea organizata cu ocazia aniversarii de 15 ani a fiicei lor. Alberti a scris „Compadre Pedro Juan��. Cântecul nu numai ca a fost acceptat, dar a devenit si un hit, fiind considerat astazi un fel de imn al Merengue-ului.
În 1930, Rafael L. Trujillo a intuit importanta Merengue-ului ca mijloc de propaganda si l-a folosit ca vector ideologic în campania sa prezidentiala, folosind pentru aceasta câteva formatii „Perico Ripiao��. La „dorinta�� dictatorului, posturile radio au integrat Merengue-ul în programele lor , industria muzicala le-a urmat, si într-un final, festivalurile de Merengue au fost asimilate ca parti ale mostenirii culturale nationale. În 1961, când regimul Trujillo a luat sfârsit, Merengue-ul a redevenit o forma de exprimare populara. Mai mult chiar, a integrat noi forme muzicale, si-a largit paleta instrumentala, ajungând si în SUA. Acolo, interpreti moderni, ca Juan Luis Guerra si WilfridoVargas, au avut parte de succese deosebite. În cele din urma, în 1990, a fost nominalizat pentru „Grammy-Award�� la sectiunea Latino.
Melomanii deosebesc mai multe tendinte de stil, cum ar fi Bolemerengue, Jalemerengue, Juangomero si Pambeche. Pentru a simplifica lucrurile, expertii dominicani au împartit Merengue-ul în doua grupe: Merengue-ul „traditional�� si cel „citadin��.
Primul poate fi întâlnit în mediul rural, si este interpretat de Combo-uri (tarafuri) formate din trei pâna la patru muzicieni (perico ripiao) si contin în mod traditional o ��tambora„ , o „guirra�� si un acordeon.
Merengue-ul „citadin��, care s-a impus� pe piata si în cluburile de noapte, are o instrumentatie mult mai bogata. La cele deja mentionate se adauga Trompetele, Tromboanele, E-Bass-urile si sintetizatoarele. Formele Merengue-ului cele mai actuale: Tecno-, Rap-, sau HipHop-Merengue sunt bine clasate în topuri si în discoteci.
În mod traditional, o piesa de Merengue este formata dintr-o introducere „paseo��, care dezvolta tema cântecului, si „jaleo��, un tip de crescendo, cântat pe mai multe voci.
Un eveniment important în ceea ce priveste Merengue-ul îl reprezinta carnavalul organizat în Republica Dominicana în fiecare an, în a treia saptamâna din iulie. Mii de dominicani si de turisti danseaza pe ritmurile Combo-urilor, pe Bulevardul George Washington, de-a lungul Malecon-ului.

<<Inapoi